CLOSE

Noi vă francizăm afacerea

Francizarea unei afaceri presupune transferul sistemului de operare al unei afaceri de succes către un alt partener care dorește să înceapă o afacere similară într-o locație diferită.

Prin definiție, franciză este o afacere de succes, deci viitorul francizor se presupune că este un antreprenor care a avut o idee generatoare de profit și se gândește să treacă la un alt nivel: să se extindă prin francizare.

Sunt potențiali francizori care au idee despre ce înseamnă această etapă, alții doar își imaginează că au habar. Însă, de cele mai multe ori, nici unii nici alții nu știu exact ce presupune cu adevărat transformarea afacerii lor într-o franciză, care sunt costurile și implicațiile (inclusiv de natură legală) ce derivă de aici. Nu e de mirare, căci vorbim despre un proces de durata, destul de complex, care necesită pregătire, consultanță de specialitate și anumite transformări menite să ușureze tranziția către dezvoltarea rețelei de franciză. Crearea unui pachet de franciză nu este ceva simplu, iar rezultatul final trebuie să fie unul de calitate. Cu noi, scăpați de griji și aveți certitudinea că veți obține performanțe deosebite, la costuri corecte, într-o perioada rezonabilă de timp.

Francizarea poate fi o modalitate bună pentru a începe o afacere fără a investi timp și resurse în dezvoltarea unui sistem de operare de la zero. Totuși, trebuie să luați în considerare atât avantajele cât și dezavantajele acestei opțiuni înainte de a lua o decizie.

Ce inseamna francizare afacere.

Francizarea este un model care permite afacerilor profitabile să se extindă. Practic, dacă ar fi să sintetizăm într-o manieră mai simplistă, am putea afirmă că este o modalitate de a întări un brand și de a-l extinde pe banii altora. Francizele au fost supranumite drept „afaceri la cheie” sau „afaceri clonate” , aceste definiții explicând, într-o anumită manieră, cum funcționează ele. Francizarea reprezintă elaborarea de metodologii și strategii menite să replice, într-o manieră corectă și în concordanță cu prevederile legale, modelul de succes al afacerii respective. Este vital că francizatii să beneficieze de un pachet de franciză întocmit cu acuratețe, prin care să se regăsească rețeta de succes a acelui business, astfel încât investițiile lor de natură materială și umană să fie generatoare de profit.

Totul despre franciza - Ce primiti:

Produsul finit difera de la o franciza la alta, astfel ca un pachet de franciza poate sa contina unul sau mai multe dintre cele de mai jos:

  • Documentul de dezvăluire de informații + Contractul de franciza- Este unul din stalpii pe care se sprijina o retea de franciza, reglementeaza drepturile si obligatiile dintre parti. Clauzele trebuie sa protejeze interesele retelei de franciza, sa cuprinda aspecte referitoare la cesiune, durata, confidentialitate etc.
  • Manualul de franciza- Manualele de proceduri trebuie sa fie caracterizate prin concizie, sa fie elaborate intr-o forma accesibila atat din punct de vedere a continutului, cat si din punct de vedere grafic (este important sa aiba un aspect atragator). Ele cuprind operatiunile zilnice, care au fost testate anterior prin intermediul unitatii-pilot, dar si anumite aspecte ce tin de confidentialitatea informatiilor. Ele nu trebuie sa fie la indemana oricui si se pastreaza in locuri care sa nu permita accesul celor neautorizati.
  • Manual privind alegerea locatiei- Amplasarea unei afaceri face diferenta intre profit si pierdere. Daca francizatului nu i se pun la dispozitie criteriile de selectie a noii unitati francizate si daca francizorul nu se implica in alegerea acestui spatiu, este putin probabil ca viitoarea locatie sa fie una viabila, menita sa corespunda necesitatilor de dezvoltare a respectivei retele. Toate manualele intocmite de noi respecta prevederile legale, iar contractul este intocmit de specialisti in drept comercial, cu experienta in franciza.

  

francizare
 

24/7 Franchise Smart Support - Asistenta Continua

Un membru al echipei noastre va putea fi contactat pentru consultanta si asistenta timp de 12 luni. Astfel, fara sa achitati vreun cost suplimentar, veti putea primi raspunsuri la eventuale intrebari si solutii la eventuale probleme care tin de competenta noastra.

Ariana Cosmina

Ariana Cosmina

Consultant Expert Francizare - Ajuta viitori francizori să navigheze prin procesul complex de creare și implementare a unei francize, oferind consultanta, informații și sfaturi cu privire la toate aspectele acestei activități, de la reglementările și legile aplicabile până la selecția de francizați și formarea acestora.